Oradea este oraşul este oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România! Cel puţin aşa susţine Stoia.ro, un site de imobiliare lansat anul trecut de OLX.ro, care se referă la un studiu complex, desfăşurat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, asupra siguranţei vieţii în 42 de oraşe din România.
“Conform cercetării Storia.ro, la care au participat 93.532 români din toată ţara, Oradea este oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă. Clasamentul continuă cu Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara. Capitala României se clasează abia pe poziţia a noua, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa”, se arată într-un comunicat transmis luni de PR-iştii site-ului.
În Oradea, Calea Aradului, Nufărul şi Centru Civic sunt cele mai sigure zone, arată comunicatul citat. Cartierele Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor sunt în fruntea clasamentului pentru oraşul Cluj-Napoca, iar Iris, Calea Turzii şi Baciu sunt următoarele zone din top.
Conform informării, printre criteriile de evaluare care au stat la baza întocmirii topului se numără costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.
Studiul se bazează pe evaluările acordate de români oraşelor şi cartierelor în care locuiesc şi face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2017, în colaborare cu agenţia D&D Research.
“La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă, fiind urmată de Crişana şi Bucureşti şi Ilfov. La polul opus, Maramureş şi Moldova au obţinut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din ţară”, mai arată comunicatul.
Cercetările de până acum au evidenţiat, în general, o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. “Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 considerate cele mai nesigure. Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un Produs Intern Brut ridicat şi o rată a şomanului scăzută, de sub 4%”, explică documentul.
Capitala se clasează pe locul 9 în topul celor mai sigure oraşe din România. Rugaţi să evalueze zonele în care locuiesc, peste 16.000 de bucureşteni au răspuns studiului Storia.ro şi au desemnat Aviaţiei, urmat de Tineretului şi Titan ca fiind cele mai sigure zone din Capitală. La distanţe mici se situează cartierele Băneasa, Baba Novac, Balta Albă şi Dristor. Zonele în care bucureştenii se simt cel mai puţin în siguranţa sunt Ferentari, Bucur Obor, Baicului şi Rahova. La mijlocul clasamentului sunt cartiere precum Crângaşi, Berceni, Apărătorii Patriei sau Lacul Tei.
În Braşov, Racadău, Centrul Civic şi Astra sunt cartierele clasate pe primele trei locuri. Locuitorii oraşului au mai inclus în acelaşi clasament şi zonele Tractorul, Florilor şi Calea Bucureşti.
Pentru sibieni, cartierele cele mai sigure sunt Ştrand, Calea Dumbrăvii şi Central, iar timişorenii nominalizează cartierele Soarelui, Lipovei şi Girocului pe primele trei locuri din clasament.
Cug, Copou şi Tătăraş sunt alegerile ieşenilor, iar zonele Nicola şi Alexandru cel Bun intră şi ele în top 10. Cartierele cele mai sigure din Constanţa au fost desemnate Poarta 6, Tomis Nord, Inel II, clasamentul siguranţei încheindu-se cu Brătianu, Coiciu şi Abator.
La nivel naţional, cele mai sigure cartiere sunt Grigorescu (Cluj-Napoca), Otopeni (Ilfov), Aviaţiei (Bucureşti), Gheorgheni (Cluj-Napoca) şi Racadău (Braşov). Cele mai nesigure cartiere sunt: Itcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeşului (Reşita) şi Bora (Slobozia).
sursa articol : www.ebihoreanul.ro